Premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au transmis mesaje cu ocazia Zilei Victoriei asupra fascismului și nazismului, dar și cu prilejul Zilei Europei, subliniind importanța păstrării memoriei istorice și a angajamentului Republicii Moldova pentru un viitor european.
„Comemorăm 80 de ani de la încheierea celui mai sângeros război din istoria Europei. Cinstim memoria celor căzuți și le mulțumim veteranilor care sunt încă printre noi”, a declarat premierul Dorin Recean.
Acesta a subliniat că, în timp ce Republica Moldova onorează sacrificiul înaintașilor, continentul european este din nou tulburat de război, făcând apel la unitate pentru restabilirea păcii:
„Republica Moldova vrea să facă parte din Uniunea Europeană, care este proiectul păcii, proiectul prosperității”.
Într-un mesaj similar, președintele Parlamentului Igor Grosu a evidențiat rolul crucial al generațiilor trecute în apărarea valorilor fundamentale.
„Înaintașii noștri – bunici, străbunici – s-au jertfit pentru ca generațiile viitoare să poată trăi în pace, libertate și prosperitate. Este responsabilitatea noastră să apărăm aceste valori câștigate cu greu”, a spus președintele Parlamentului.
Grosu a reiterat apelul neclintit la pace și unitate.
„Să nu permitem nimănui să ne dezbine sau să ne învrăjbească. Noi, moldovenii, nu vrem război – vrem să fim de partea păcii”, a declarat Igor Grosu în discursul său.
Totodată, Igor Grosu avut și un mesaj prilejuit de Ziua Europei.
Acesta a salutat semnarea Acordului pentru Planul de creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.
„Uniunea Europeană ne ajută să devenim mai puternici – ca stat, ca societate, ca democrație. Astăzi, de Ziua Europei, într-o zi cu o semnificație profundă pentru întregul continent, a fost semnat Acordul pentru Planul de creștere pentru Moldova. Sprijinul în valoare de 1,9 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană este doar începutul. Acești bani vor finanța proiecte esențiale în domenii precum transportul, energia, serviciile, industria și agricultura. Proiecte care aduc oportunități pentru companii și salarii pentru angajați. Aceasta înseamnă Uniunea Europeană: prieteni adevărați, alături de moldoveni, care cred în viitorul european al Moldovei”, a subliniat președintele Pralamentului.
CITEȘTE ȘI: A fost semnat acordul pentru Planul de creștere al Republicii Moldova. Ce presupune acesta