Patru adolescenți au ajuns de urgență la spital, fiind suspectați că s-ar fi intoxicat cu substanțe interzise. Copiii se aflau într-un local din Capitală, când li s-a făcut rău, iar la fața locului a fost solicitată ambulanța, informează Centrul Național de Asitență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
„Ieri, la ora 13:35 a fost solicitată intervenția ambulanței pentru adolescenți cu suspecție la intoxicație acută cu substanță etnobotanică la o terasă din mun. Chișinău. Echipa de asistență medicală urgentă a intervenit la locul solicitării în 10 minute și a depistat minorii ce prezentau următoarele acuze: cefalee, amețeli, grețuri, uscăciuni în gură, vomă, amorțirea membrelor inferioare și slăbicine generală”, comunică serviciul de presă al CNAMUP.
Întrucât pacienții avea vârste cuprinse între 12 și 15 ani, la fața locului a fost redirecționată încă o ambulanță.
Cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, copii au fost transportați de urgență la IMSP Institutul Mamei și Copilului (IMC).
În context, medicii averizează că abuzul de droguri este o realitate dură în rândul minorilor și îndeamnă părinții să manifeste mai multă atenție în raport cu copiii lor.
„Un număr tot mai mare de adolescenți consumă substanțe interzise, cu toate că acest lucru este ilegal și periculos. Unii adolescenți încearcă drogurile ocazional, dar acest lucru poate duce la dependență și probleme grave de sătătate. În acest sens, IMSP CNAMUP îndeamnă părinții să fie mai vigilenți și să ȋmpiedice adolescenții să ȋşi ruineze nu numai sănătatea, viaţa socială, ci şi viitorul”, se arată în mesajul specialiștilor.
Am solicitat responsabilii de la IMSP IMC să ne comunice care este starea copiilor, însă deocmadată nu am primit răspuns.