Cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra orașului Pecenihî, din regiunea Harkov. O rachetă rusească a explodat marți dimineață în apropierea unei intersecții aglomerate, unde se află un oficiu poștal și mai multe magazine. Informația a fost confirmată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o postare pe rețelele de socializare. Liderul de la Kiev a declarat că Rusia va răspunde pentru atac.
Autoritățile ucrainene au declarat că atacul rusesc a avariat cel puțin 10 case, o cafenea, un oficiu poștal, un magazin și șapte automobile. Într-un mesaj pe rețelele de socializare Volodimir Zelenski a precizat că Rusia va răspunde neapărat pentru acest atac.
„Și este la fel de important ca și partenerii să completeze răspunsurile noastre cinetice juste prin propriile măsuri de presiune asupra Rusiei”, a scris liderul de la Kiev.
Între timp, atacurile ucrainene cu drone asupra infrastructurii de pe teritoriul Rusiei continuă aproape fără întrerupere. Pe rețelele de socializare au apărut imagini care sugerează că dronele ucrainene au incendiat din nou un depozit al companiei ruse de comerț online Wildberries. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că în noaptea de luni spre marți, regiunea a fost ținta unui atac cu peste 600 de drone ucrainene, însă majoritatea acestora au fost interceptate.


