România și Statele Unite rămân parteneri de încredere ai Republicii Moldova. Este asigurarea dată joi de ambasadorul român Cristian-Leon Țurcanu și de însărcinatul cu afaceri al SUA, Nick Pietrowicz, în cadrul primelor întrevederi cu noul prim-ministru moldovean Alexandru Munteanu.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, în cadrul discuției cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu, au fost subliniate „relațiile bilaterale excelente și prietenia dintre Republica Moldova și România”. Diplomatul român l-a felicitat pe șeful executivului de la Chișinău pentru preluarea mandatului și a reafirmat sprijinul constant al Bucureștiului pentru țara noastră.
În aceeași zi, Alexandru Munteanu a avut o întrevedere și cu Nick Pietrowicz, șeful misiunii diplomatice americane în Republica Moldova. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea parteneriatului moldo-american și pe continuarea proiectelor comune în domeniile energiei, securității, statului de drept și dezvoltării economice.


