România riscă să nu intre în programul Visa Waiver la timp. Care ar fi cauza acestei întârzieri

SUA ar putea amâna includerea României în Programul Visa Waiver. Deși data de 31 martie 2025 fusese anunțată oficial, programul ar putea fi întârziat din cauza priorităților administrației Trump.

Departamentul de Securitate Internă al SUA a declarat că „reanalizează” intrarea României în programul Visa Waiver și că, în acest moment, nu există actualizări cu privire la implementarea sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA, scrie Digi24.

Guvernul României nu a primit până acum nicio notificare oficială privind o eventuală amânare. Surse din executiv afirmă că ridicarea vizelor ar putea întârzia cu până la două luni. Procedurile tehnice necesare au fost amânate din cauza unor probleme tehnice, posibil influențate de politica de migrație a administrației Trump.

Ministerul de Externe al României a subliniat că țara a îndeplinit toate cerințele stricte de securitate pentru a intra în programul Visa Waiver. De asemenea, acum se află în contact direct cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, mai scrie sursa citată.

Visa Waiver este un proiect care le permite cetățenilor să călătorească în Statele Unite fără vize. Autoritățile române speră ca întârzierea să fie de scurtă durată și ca românii să poată călători liber în SUA în viitorul apropiat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA