România revine la Eurovision, după doi ani de pauză. Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune a aprobat participarea țării la competiția care va avea loc în luna mai, la Viena, Austria.
”Am propus reluarea participării României la Eurovision pentru că, în cei doi ani de absență, am avut răgazul să înțelegem mai bine ce nu a funcționat în relația dintre TVR, industria muzicală și creatori. Participarea la Eurovision este un efort de echipă. Obiectivul nostru este să oferim României cea mai bună reprezentare posibilă. ”, a declarat Dan-Cristian Turturică, președinte-director general al SRTv.
Ediția precedentă, organizată la Basel, Elveția a fost câștigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa „Wasted Love”. Astfel, Viena va găzdui competiția din 2026, pentru a treia oară în istoria sa. Semifinalele sunt programate pe 12 și 14 mai, iar marea finală pe 16 mai.
 
								 
                         
                     
											 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						

