„România rămâne principalul nostru susținător”. Maia Sandu, discuții cu Klaus Iohannis despre procesul de aderare la UE

Securitatea din regiune, cooperarea economică, proiectele de infrastructură, dar și aspectele importante privind procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost subiectele abordate la întrevederea președintelui Maia Sandu cu președintele României Klaus Iohannis.

La Cotroceni, am discutat despre importanța sprijinului României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv, prin împărtășirea experienței din perioada negocierilor. România rămâne principalul susținător al Moldovei, cel mai important partener comercial și ancora noastră în cadrul Uniunii Europene, fapt pentru care suntem profund recunoscători”, a spus șefa statului.

Am primit-o astăzi, la Palatul Cotroceni, pe doamna Preşedinte Maia Sandu, cu care am avut un dialog foarte bun despre ajutorul major pe care îl acordăm în continuare Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană. Este prima întrevedere dintr-o serie de întâlniri consistente pe care le voi avea pe parcursul următoarelor trei zile cu preşedinți, premieri şi lideri ai instituțiilor europene, care se află zilele acestea la București cu ocazia Congresului Partidului Popular European. Mai sunt doar câteva luni până la alegerile europarlamentare din iunie și este esențial ca în Europa să câștige din nou democrația, iar mișcările care se bazează doar pe nostalgia trecutului și oferă false soluții pentru oameni să nu se consolideze. Sunt convins că discuțiile și dezbaterile de la București vor contura o viziune solidă pentru viitorul Europei, care va răspunde așteptărilor cetățenilor noștri pentru un trai mai bun, în siguranță și prosperitate”, a menționat Iohannis.
Reamintim că Maia Sandu se află, în perioada 5-6 martie, într-o vizită de lucru la București. Șefa statului va participa la Congresul Partidului Popular European, eveniment care va întruni 2000 de delegați din 40 de țări, șefi de stat și de guvern. La Congres va fi prezentă Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și Roberta Metsola,  președinta Parlamentului European.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media