Naționala Moldovei a pierdut meciul amical disputat joi seara la București în fața selecționatei României, scor 2-1. Meciul a fost jucat pe Arena Națională, în fața a peste 11 mii de spectatori.
Toate golurile au fost înscrise de jucătorii României. Louis Munteanu a deschis scorul în minutul 12, iar portarul Ionuț Radu a trimis mingea în propria poartă în minutul 38. Ianis Hagi a stabilit scorul final, 2-1, înainte de pauză.
Următorul meci al selecționatei Republicii Moldova va avea loc pe 14 octombrie, în deplasare, contra Estoniei, în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Partida se va juca pe stadionul A. Le Coq Arena din Tallinn, cu începere de la ora 19:00.
România va disputa următorul meci duminică, 12 octombrie, tot pe Arena Națională, împotriva Austriei, în cadrul aceleiași campanii de calificare.