Trimis pe banca acuzaților

Riscă detenție pe viață. Bărbatul care și-a violat fiica vitregă, lăsând-o însărcinată, trimis pe banca acuzaților

Tatăl vitreg al minorei care a născut la vârsta de doar 11 ani a fost trimis pe banca acuzaților. Acesta este învinuit de viol asupra copilei, lăsând-o însărcinată. Bărbatul riscă detențiune pe viață.

Procuratura informează că urmărirea penală a acestuia a fost finalizată, iar cauza penală de învinuire – transmisă în instanța de judecată.
Potrivit procurorilor, învinuitul ar fi violat în mod sistematic minora, timp în care mama copilei se afla în afara țării.
„În perioada martie-iulie 2023, învinuitul, aflându-se la domiciliul concubinei, amplasat într-un sat din centrul țării, abuzând de vulnerabilitatea minorei, al cărei unic reprezentant legal la acel moment era plecat în afara țării, perioadă de timp în care minora se afla în grija, protecția și educarea învinuitului, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, a aplicat în privința ei constrângerea fizică, intrând în raport sexual forțat.  În aşa mod, prin acţiunile sale intenţionate, inculpatul ar fi săvârşit violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie”, se arată în datele dosarului.
Bărbatul pledează nevinovat. Dacă îi va fi recunoscută vinovăția, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Amintim că, o fetiță de 11 ani dintr-o localitate din centrul țării a născut în data de 13 ianuarie 2024 la Centrul Mamei și Copilului din Capitală.  În data de 29 ianuarie poliția a anunțat că oamenii legii au fost alertați de către reprezentanții unui centru de sănătate despre faptul că fata a născut. În acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru viol săvârșit asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani.

Tatăl vitreg al fetiței de 11 ani a fost reținut miercuri de oamenii legii, fiind suspectat că a întreținut relații sexuale cu o minoră.

Potrivit primarului localității unde s-ar fi produs abuzul, copila i-ar fi spus mamei că a fost violată de concubinul acesteia.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu recunoaște că intituția pe care o conduce a eșuat în acest caz și că a avut o atitudine lașă în domeniu protecției copilului până acum, iar țara noastră se confruntă cu o lipsă acută de specialiști în acest domeniu.

CITEȘTE ȘI: Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, profund îngrijorat de cazul copilei care a născut la 11 ani

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA