Au fost afișate rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Peste 32.000 de elevi au participat la sesiunea de bază, fiind verificate 93.523 de teste scrise la cinci discipline.
Rezultatele au fost afișate în toate cele 1.017 instituții de învățământ din Republica Moldova.
Pentru prima dată, toate examenele au fost monitorizate la nivel național, prin implicarea a peste 1.000 de observatori. Corectarea s-a făcut în cadrul a cinci comisii republicane de evaluare.
Rata de promovare a fost de 88,78%, o scădere față de anul trecut (94,90%).
Din totalul notelor obținute la toate probele examenului, 7,7% au fost note de 9 și 10, 17,6% – note de 8, iar 44,2% – note de 6 și 7. Aproape 20% dintre candidați au luat nota 5, în timp ce 10,8% au obținut note între 1 și 4.
Cea mai ridicată medie pe disciplină a fost înregistrată la Istoria românilor și universală – 6,51, iar cea mai mică, la Limba și literatura română pentru alolingvi – 5,90.
În ceea ce privește rata de promovare:
-
Istoria românilor și universală – 95%,
-
Limba și literatura română – 95,8%,
-
Limba și literatura rusă – 96,5%,
-
Limba și literatura română pentru alolingvi – 82,7%,
-
Matematică – 77,8%.
Totodată, 114 candidați au fost eliminați pentru fraudă:
-
65 la Matematică,
-
34 la Limba și literatura română pentru alolingvi,
-
12 la Istoria românilor și universală,
-
3 la Limba și literatura română.
„Ne-am dorit un examen corect și onest. Rezultatele sunt mai apropiate de realitate și reflectă mai bine nivelul elevilor”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.
Candidații își pot vizualiza testele verificate pe platforma https://o9est.md, iar cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații până la ora 18:00, în instituțiile unde au învățat. Rezultatele finale vor fi publicate pe 2 iulie.
Sesiunea suplimentară va avea loc între 8 și 11 iulie 2025.