După procesarea a 99,52% din procesele-verbale, Comisia Electorală Centrală a prezentat noile rezultate preliminare ale scrutinului parlamentar din 28 septembrie. Pe primul loc se află Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut 50,03% din voturi (786.376 voturi).
Urmează Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, cu 24,26% (381.352 voturi), iar pe locul trei se clasează Blocul Electoral „Alternativa”, cu 7,99% (125.550 voturi).
În viitorul Parlament ar mai accede:
-
Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi – 6,21% (97.666 voturi),
-
Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) – 5,63% (88.496 voturi).
Potrivit calculelor, distribuția preliminară a mandatelor în viitorul Parlament ar fi:
-
PAS – 55 mandate,
-
Blocul Patriotic – 27 mandate,
-
BE „Alternativa” – 9 mandate,
-
Partidul Nostru – 7 mandate,
-
PPDA – 6 mandate.
Iată care sunt datele finale privind votul din interiorul țării, după procesarea tuturor celor 1.973 de secții de votare.
Pe primul loc se află Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), cu 44,13% din voturi (574.054 voturi). Pe poziția a doua se situează Blocul Patriotic, care a acumulat 28,25% (367.526 voturi). Urmează Blocul Electoral „Alternativa”, cu 9,22% (119.893 voturi).
În Parlament ar mai accede Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, cu 6,35% (82.567 voturi), și Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), cu 5,72% (74.444 voturi).
Restul formațiunilor, inclusiv PP PSDE, CUB, MRM și alte partide mici, nu au reușit să depășească pragul electoral.