Rețeaua de școli model se extinde. UE oferă încă 35 de milioane de euro 

Rețeaua de școli model se extinde. Încă 35 de milioane de euro vor fi investite în anul de studii 2025-2026. Banii vor fi accesați din fondurile UE. Este anunțul ministrului Educatiei si Cercetarii, Dan Perciun făcut in cadrul emisiunii InFO One Week cu Olivia Furtună.

”O să avem o noutate bună săptămâna viitoare, în guvern și apoi în Parlament la finalul lunii iunie. Mai accesăm încă 35 de mln de euro pentru rețeaua școlilor model. Sunt într un final 90 de școli la nivel național, pe care vrem să le prioritizăm, să le transformăm în niște exemple a ceea ce poate oferi Uniune Europeană, ceea ce poate oferi o școală contemporană. De aceea mobilizăm resurse financiare pentru acestea. Iată că mai vin încă 35 de mln de pentru aceasta rețea”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.

Ministrul a vorbit și despre o nouă investiție pentru dezvoltarea procesului de invatamant incluziv. În scurt timp, elevii cu nevoi speciale vor beneficia de sali speciale in cadrul instituriilor de invatamant. Model va servi un proiect deja implementat la școala din orașul Ialoveni, a precizat ministrul de resort.

”O să încercăm anul acesta pe modelul unei școli de la Ialoveni care a avut o investiție cu mulți ani în urmă cu suportul partenerilor din Marea Britanie, este o fundație Lumos, fondată de JK Rowling, autoarea lui Harry Poter , unde oferă niște spații dedicate copiilor cu dizabilitate severă. Cu cameră senzorială , psiholog, logoped, cu un set de specialiști de care răspund necestăților acestor copii. Să replicăm măcar în câteva raioane asemenea unități de educație incluzivă ca să putem să venim și în sprijinul copiilor care au nevoie de mult mai mult ajutor decât cineva cu necesități medii”, a mai declarat Perciun.

Cum a comentat ministrul Perciun cazul Evrazia, care vizează mai mulți dascăli din sudul țării care au participat la instruiri pro Kremlin, cum vede sesiunea de examene din acest sfârșit de an școlar dar și ce a declarat despre majorarea salariilor profesorilor vedeți în ediția integrală a Info One Week ce poate fi revăzută pe canalul de youtube al OnE TV. Info One week este difuzat in fiecare Duminică la ora 21.00

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA