Restricțiile privind accesul în Aeroportul Internațional Chișinău, prelungite cu încă 30 de zile

Măsurile privind accesul limitat în Aeroportul Internațional Chișinău au fost prelungite cu încă 30 de zile calendaristice. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Astfel, până la data de 31 iulie, accesul în incinta aerogării va fi permis doar persoanelor care au bilete de îmbarcare, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.

IGPF reiterează că călătorii sunt îndemnați să vină cu cel puțin trei ore până la zborul planificat pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor.

Recomandarea autorităților vine în contextul unui flux majorat de pasageri,  dar și orarului zborurilor încărcat, specific în perioada estivală.

Reamintim că, începând cu 1 mai 2024, accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media