Republica Moldova celebrează astăzi 34 de ani de la proclamarea independenței. Evenimentele oficiale dedicate Zilei Naționale se vor desfășura sub genericul „Independența ne unește”.
Programul dedicat Zilei Independenței va începe la ora 09:00, cu ceremonia de depunere a florilor de către conducerea de vârf a statului la monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul Complexului Memorial „Eternitate”. La ora 10:00, vor fi depuse flori și la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
De Ziua Independenței, la Chișinău vor sosi trei lideri europeni. Este vorba de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Ceremonia oficială de întâmpinare va avea loc la ora 16:00.
Seara, după ora 20:00, Maia Sandu, alături de înalții oaspeți, va urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a se adresa cetățenilor.
Cetățenii sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale începând cu ora 18:00, la un concert aniversar. Pe scena din centrul Chișinăului vor evolua „Zdob și Zdub”, Irina Rimes, Magnat și Feoctist, Satoshi și „Carla’s Dreams”.
În anul 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, țara noastră alături de alte Republici Sovietice Socialiste a devenit liberă să-și aleagă propriul viitor. La 34 de ani distanță, Republica Moldova este țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.