Republica Moldova ar putea deschide o Ambasadă în Kazahstan. Intenția a fost vociferată de vicepreședintiele Parlamentului Mihai Popșoi, la masa rotundă privind oportunitățile de cooperare moldo-kazahă.
Potrivit lui Popșoi, acest lucru reprezintă un obiectiv al autorităților de la Chișinău, iar o ambasadaă în Kazahstan ar acoperi și alte țări din Asia Centrală, regiune importantă pentru țara noastră.
În context, ambasadorul kazah la Chișinău, Almat Aidarbekov, a subliniat necesitatea intensificării eforturilor comune în dezvoltarea relațiilor bilaterale, inclusiv în contextul pregătirilor pentru viitoarea reuniune a Comisiei interguvernamentale de la Astana în 2024
”Republica Moldova este un partener regional important pentru Republica Kazahstan”, a declarat Almat Aidarbekov.
La eveniment a participat viceprim-ministrul Vladimir Bolea. În cadrul discuțiilor, Bolea a menționat importanța dinamizării cooperării moldo-kazahe în domeniile de interes reciproc, inclusiv prin valorificarea potențialului de colaborare economică și investițională.