Aderarea la UE: Moldova a încheiat analiza Clusterului 3. Urmează discuții pe agenda ecologică

Republica Moldova a finalizat analiza grupului de capitole din Clusterul 3 – Competitivitate și creștere incluzivă, parte esențială a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de Biroul pentru Integrare Europeană.

Instituția a precizat că ultimul capitol încheiat este Capitolul 20 – Politica industrială și antreprenorială.

Timp de două zile, am discutat, împreună cu colegii din mai multe instituții publice și cu experții Comisiei Europene, despre progresele înregistrate de Moldova și ce urmează să facem pentru a avea un mediu economic corect, predictibil și competitiv”, a declarat Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.

Oficiala a anunțat că, începând cu luna iunie, vor demara discuțiile pe Clusterul 4 – Agenda ecologică și conectivitate durabilă.

Acesta include domenii cheie pentru tranziția Republicii Moldova către un viitor mai verde și mai sustenabil.

Vor fi analizate capitole ce țin de energie, protecția mediului, transporturi și rețele transeuropene.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA