știri.md

Republica Moldova a atras mai mulți turiști în 2024. Din ce țări au venit cei mai mulți turiști

În anul 2024, Republica Moldova a înregistrat o creștere a numărului de turiști. Numărul total al vizitatorilor care au apelat la agențiile de turism și turoperatori a ajuns la 555,9 mii persoane, în creștere cu 10,4% față de anul 2023.

Potrivit BNS, cea mai spectaculoasă creștere a fost înregistrată în turismul receptor, adică numărul cetățenilor străini care au vizitat Republica Moldova, acesta ajungând la 67,6 mii persoane, cu 55,1% mai mult față de anul anterior. Majoritatea acestora (92%) au fost excursioniști care au venit în scop de odihnă, recreere și agrement. Cei mai mulți turiști străini au venit din România (67,2%) și Italia (13,5%), iar durata medie a șederii lor în țară a crescut la 4 zile.

Turismul emițător – moldovenii care au călătorit în afara țării – a înregistrat, de asemenea, o creștere de 9,5%, ajungând la 396,9 mii persoane. Destinațiile preferate au fost Turcia (45,9%), Bulgaria (19,0%), Egipt (12,1%), România (9,6%) și Grecia (5,2%).

Singura scădere a fost în turismul intern, cu 91,3 mii de vizitatori, în scădere cu 6,5% față de 2023. Majoritatea deplasărilor interne au fost organizate de agențiile de turism din Chișinău (43,2%), regiunea Centru (40,6%) și regiunea Sud (13,7%).

În paralel, veniturile agențiilor de turism și turoperatorilor au crescut cu 10,4%, ajungând la 4,62 miliarde lei, datorită majorării încasărilor din turismul receptor (+45,8%) și turismul emițător (+10,7%).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA