Republica Moldova a aderat, oficial, la Zona Unică de Plăți în Euro

Republica Moldova a fost acceptată în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Potrivit autorităților, acest lucru va permite moldovenilor să efectueze plăți internaționale în euro mai rapid, mai sigur și la costuri mult mai mici.

În prezent, un transfer în euro poate costa între 20 și 200 de euro. Însă odată cu integrarea în SEPA, aceste costuri ar putea scădea la doar 1-2 euro sau chiar 50 de cenți. Astfel, mai mulți bani vor ajunge la destinatari, fără taxe, precizează Banca Națională a Moldovei (BNM).

„Aceasta este o veste bună pentru toți cetățenii din diasporă care trimit bani către familiile lor din țară, dar și pentru întreprinzători. Acum, oamenii de afaceri vor putea efectua plăți și încasări internaționale cu costuri de tranzacționare reduse și fără fluctuații valutare, devenind, astfel, mai competitivi pe piața europeană”, a afirmat premierul Dorin Recean.

Peste 60% din exporturile Moldovei merg către Uniunea Europeană. Odată cu aderarea la SEPA plățile comerciale pentru companii vor fi facilitate. Fără taxe suplimentare și întârzieri, companiile moldovenești vor putea efectua tranzacții în euro la aceleași costuri ca cele din UE. Astfel, vor deveni mai competitive pe piața internațională. Se estimează că Moldova va economisi anual aproximativ 12 milioane de euro. Pe termen lung, această sumă ar putea ajunge la 20 de milioane de euro.

Aderarea la SEPA este un moment istoric

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a declarat că aderarea la SEPA este un moment istoric. Mai mult, este și o dovadă clară a progresului țării în drumul european. „Acest pas va asigura cetățenilor și companiilor moldovenești acces la un sistem de plăți mai rapid, mai sigur și la costuri foarte mici sau chiar gratuite. În același timp,  va ajuta la scăderea costurilor pentru transferurile de bani efectuate de diasporă, un aspect esențial pentru multe familii din Moldova”, a declarat Anca Dragu.

De asemenea, aderarea la SEPA va avea și impact pozitiv asupra economiei țării. „Economia Moldovei devine astfel mai atrăgătoare pentru investitorii străini, mai prosperă, favorizând un trai mai bun pentru fiecare cetățean. Decizia de astăzi consolidează drumul nostru ireversibil spre integrarea europeană”, a explicat guvernatoarea BNM.

Despre beneficiile aderării la SEPA, a vorbit și deputatul Radu Marian. „SEPA mai aduce beneficii și de siguranță – plângerile consumatorilor și rambursările vor putea fi efectuate în baza aceluiași regulament valabil pentru toată Europa”, a menționat deputatul pe canalul său de Telegram.

Moldova va putea adera la schemele de plată SEPA, începând din aprilie curent. Data de pregătire operațională pentru furnizorii de servicii de plată, este stabilită pentru 5 octombrie curent. Potrivit Consiliul European al Plăților, aria geografică a schemelor de plată SEPA acoperă acum 40 de țări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA