Relaxarea condițiilor de accedere în funcții de conducere la teatru și circ. Noile ajustări, votate de Guvern

Pentru a conduce un teatru nu va mai fi necesară experiența de 10 ani în domeniul culturii. Sunt suficienți 5 ani de experiență, cel puțin doi dintre care – în funcții manageriale, anunță Ministerul Culturii.

Guvernul a votat astăzi,1  ianuarie, ajustări ale unor prevederi la hotărârea de Guvern privind unele măsuri de implementare a Legii cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice.
Sergiu Prodan, ministrul Culturii, consideră oportună simplificarea condițiilor de angajare și selectare a  persoanelor pentru această funcție.
De la un director se cere, per general, să administreze un teatru, circ sau organizație concertistică, dar nu neapărat să se ocupe doar de partea artistică, mai ales că entitățile vizate au și directori artistici. Considerăm necesar relaxarea condițiilor de accedere în funcția de director a celor cu experiență în domenii precum cel juridic, economic și de administrare, cu suficientă pregătire pentru a administra organizații, companii și instituții din diferite domenii, inclusiv din domeniul culturii”, a menționat Sergiu Prodan.
În prezent, conform cerințelor actuale, administrarea teatrului, circului și organizației concertistice de stat se efectuează de către director, care este desemnat prin concurs de către fondator, iar să participe la concurs putea doar o persoană cu experienţă în domeniu de cel puţin 10 ani, de specialitate: regizor, dirijor, actor, solist, teatrolog, muzicolog, dramaturg, compozitor, scenograf, coregraf sau animator al procesului de creaţie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media