ansa.md

Reguli pe timpul caniculei. Transportul național și internațional de animale vii este restricționat

După ce Serviciul Hidrometeorologii de Stat au emis cod portocaliu de caniculă, ANSA  a emis un ordin cu privire la aplicarea măsurilor speciale de protecție a animalelor pe perioada de caniculă. Transportul internațional și național de animale vii pe teritoriul țării este restricționează în intervalul 10 iulie – 16 iulie.

 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor reamintește proprietarilor şi deținătorilor de animale despre obligaţia de a respecta măsurile necesare pentru protecția şi bunăstarea animalelor.

Este foarte important să se evite stresul termic la animale, de aceea specialiștii ANSA vin cu anumite recomandări. Fermierii sunt îndemnați să asigure un adăpost corespunzător pentru animale, pentru a le proteja de acțiunea directă a razelor solare. Să asigure cantități suficiente de apă, să aibă echipamente funcționale de adăpare, de furajare şi cu sisteme de ventilație.

De asemenea, animalele pentru tracțiune, sau alte activități fizice, pe timp de caniculă nu vor fi exploatate, dacă temperatura la umbră, depășește 25ºC. În cazul în care animalele sunt ținute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;

Dacă aveți acasă animale de companie, siguranța acestora este de responsabilitatea celor care le dețin. În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ținute afară, este important să fie asigurate cu o sursă de apă potabilă, precum şi cu un adăpost corespunzător, împotriva razelor solare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA