Regatul Unit va sprijini Moldova cu un milion de lire sterline pentru combaterea atacurilor cibernetice rusești

Regatul Unit va investi 1 milion de lire sterline în consolidarea capacităților cibernetice ale Republicii Moldova. Scopul este de a contracara atacurile orchestrate de Rusia și a proteja alegerile parlamentare viitoare. Declarația a fost făcută de ministrul britanic pentru relații interguvernamentale, Pat McFadden, în cadrul CYBERUK 2025.

Știm că Rusia nu se oprește în Ucraina. Au existat mai multe atacuri și campanii de dezinformare în alte țări.– De exemplu, la alegerile prezidențiale din Moldova de anul trecut. Și știm că vor continua să încerce”, a declarat McFadden.

Potrivit oficialului britanic, această investiție are scopul de a oferi Republicii Moldova instrumentele necesare pentru a combate agresiunile cibernetice ale Kremlinului.

„Vom investi 1 milion de lire sterline în capacități cibernetice în Moldova, pentru a oferi acestei țări instrumentele necesare pentru a combate atacurile cibernetice rusești.  Și pentru a ne asigura că viitoarele alegeri parlamentare pot fi cât mai democratice, corecte și deschise posibil”.

Ambasada Regatului Unit menționează că acest sprijin face parte din angajamentul comun pentru reziliența democratică și securitatea regională.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA