Recean, despre scindarea în Biserica Ortodoxă: Statul nu se implică în afacerile bisericii

Statul nu se implică în treburile bisericii. Asta a declarat premierul Dorin Recean cu privire la o eventuală desprindere a bisericii moldovenești de cea a Rusiei și după ce tot mai multe parohii și-au anunțat trecerea de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei. Declarația a fost făcută în cadrul emisiuni de la un post privat de televiziune.

 

„Statul nu se implică în afacerile bisericii, dar este important pentru societatea noastră ca toți cetățenii să participe la procesul de integrare europeană, inclusiv Biserica”, a declarat premierul.

Recent, președintele Maia Sandu a declarat că biserica nu poate să stea într-o parte și să se prefacă că nu vede ce se întâmplă, iar războiul de agresiune al Moscovei împotriva Ucrainei i-a făcut pe toți să vadă realitatea.

Amintim că, tot mai multe biserici au aderat la Mitropolia Basarabiei. Ultimul lăcaș sfânt care a luat această decizie a fost Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Chișinău.

Preoții care au trecut în subordonarea canonică a Mitropoliei Basarabiei au fost eliberați din funcția de paroh și opriți de a oficia cele sfinte de Mitropolia Moldovei.

La începutul lunii septembrie, Mitropolitul Chișinăului Vladimir a transmis o scrisoare Patriarhului Kirill al Moscovei în care menționează că Mitropolia Moldovei este împinsă la periferia societății moldovenești, din cauza asocierii sale cu Biserica Ortodoxă Rusă. Mai mult, acesta atrage atenția asupra lipsei încrederii oamenilor în biserică, care, în opinia sa, este direct legată de retorica bisericii ruse față de Ucraina și Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA