Sursa: syri.net

Răspunsul Ucrainei la propunerile de pace a lui Putin

Ucraina a respins condiţiile enunţate mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin pentru o încetare a focului şi o pace negociată. Declarația îi aparține consilierului președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, care a publicat reacția sa pe platforma X.

Rusia cere retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea la aspiraţia de aderare la NATO. Podoliak spune că aceasta nu este o propunere de pace, ci ,,pachetul standard (de pretenţii) al agresorului”.

,,Trebuie să lăsăm la o parte aceste iluzii şi să încetăm să luăm în serios ,,propunerile Rusiei”, care se lovesc de bunul simţ”, a scris oficialul ucrainean, într-un mesaj postat pe platforma X.

De asemenea, Ministerul de Externe ucrainean a descris propunerea lui Putin drept „absurdă” şi a criticat „declaraţiile manipulatoare menite să inducă în eroare comunitatea internaţională şi să submineze eforturile diplomatice pentru încheierea unei păci juste”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media