Punctele de trecere a frontierei vor fi supuse unor lucrări de optimizare. O decizie în acest sens a fost discutată în cadrul unei întrevederi oficiale dintre secretarul de stat, Mircea Păscăluță, și reprezentanții Direcției Generale Mobilitate și Transport (DG MOVE) a Comisiei Europene. De asemenea, oficialii au discutat despre modernizarea infrastructurii de transport și conectarea la rețelele europene.
Printre principalele subiecte abordate a fost modernizarea transportului și infrastructurii critice. În acest context, Uniunea Europeană sprijină proiectele care vizează dezvoltarea și modernizarea transportului din Republica Moldova. Optimizarea punctelor de trecere a frontierei a fost un alt subiect abordat. MIDR menționează că se vor introduce controale coordonate pentru a fluidiza traficul și a reduce timpul de așteptare.
De asemenea, s-a discutat despre adaptarea ecartamentului feroviar la standardele europene și despre proiectele care ar putea beneficia de finanțare prin „Mecanismul pentru Interconectarea Europei” (CEF).
S-a vorbit și despre dezvoltarea porturilor Reni, Ismail și Portul de Stat Giurgiulești. Acestea vor fi extinse și modernizate pentru a îmbunătăți transportul regional de mărfuri. Un alt punct important al discuțiilor a fost asistența tehnică. Republica Moldova va primi sprijin financiar și tehnic prin Planul de Creștere pentru Moldova, aprobat de Uniunea Europeană.
În acest context, reprezentanții DG MOVE au reafirmat angajamentul Uniunii Europene de a accelera proiectele de infrastructură și de a susține soluții moderne și sustenabile pentru transport.