PSDE, dezamăgit de declarațiile Olesei Stamate privind semnificația „Pactului pentru Europa”

Partidul Social Democrat European, care a semnat „Pactul pentru Europa”, se arată dezamăgit de declarațiile vicepreședintelui PAS Olesea Stamate, potrivit căreia, acest pact nu are valoare juridică. În replică, PSDE afirmă că acest document poate juca un rol crucial în realizarea obiectivelor de integrare europeană.

Deputatul PAS Olesea Stamate a declarat în cadrul unei emisiuni că din presă a aflat cine din cadrul PAS a semnat Pactul pentru Eropa și admite că mai mulți lideri de partide, inclusiv PAS, nu au participat la semnarea acestuia pe motiv  că „este un document fără valoare juridică”.

Declarația i-a supărat pe membrii PSDE. Aceștia afirmă că valoarea Pactului sa nu se măsoară exclusiv pe componentele juridice, ci pe capacitatea de a transmite un mesaj clar de solidaritate și determinare în fața cetățenilor și a partenerilor externi.

Cetățenii așteaptă de la politicieni coerență și fermitate în susținerea parcursului european. „Pactul pentru Europa” este un angajament clar și public al partidelor semnatare față de direcția europeană a țării noastre. Într-o perioadă de mari provocări geopolitice și economice, unitatea forțelor proeuropene este esențială. Declarațiile iresponsabile care subminează inițiative esențiale trebuie evitate în favoarea reflectării obiectivelor și aspirațiilor întregii națiuni”, se arată în declarația partidului.

Aceștia îi solicită Olesei Stamate să se abțină de la ”declarații iresponsabile” și să-și revadă poziția în ceea ce privește semnificația „Pactului pentru Europa”.

Am încercat să obținem un comentariu de la Olesea Stamate, dar nu ne-a răspuns la apel.

Pactul pentru Europa a fost semnat de 13 partide.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media