foto:Digi24.ro

PSD, PNL, USR și UDMR semnează azi un acord pentru noul Guvern

Partidele pro-occidentale PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile vor semna un acord, miercuri, pentru formarea viitorului guvern, potrivit unor surse politice. Întâlnirea cu reprezentanții tuturor formațiunilor va începe la ora 17:00, când se va discuta și despre susținerea Elenei Lasconi în finala prezidențială.

În ciuda viziunilor total diferite, PSD, PNL, USR și UDMR încearcă să facă o majoritate pentru a contracara extremiștii, care controlează o treime din Parlament. Și, în paralel, vor discuta despre susținerea Elenei Lasconi în finala pentru Cotroceni, scrie Digi24.

Marcel Ciolacu dă asigurări că niciuna dintre aceste formațiuni nu va face alianță cu extremiștii. „E un mesaj clar pe care îl dăm azi că niciunul dintre noi nu facem alianță cu AUR, POT sau alt partid extremist”, a declarat Ciolacu, înaintea ședinței de Guvern.

În timp ce PNL și UDMR și-au anunțat sprijinul pentru candidata USR la prezidențiale, Marcel Ciolacu transmitea că românii trebuie să decidă singuri între cei doi finaliști.

Întâlnirea liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților va avea loc miercuri, de la ora 17.00, la Parlament, iar un anunț oficial privind o coaliție pro-europeană este așteptat la finalul discuțiilor.

O primă întâlnire între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi a avut loc marți după-amiază. Candidata USR la prezidențiale a spus că discuția cu șeful PSD a fost foarte bună și speră că atât el, cât și primarii social democrați, vor găsi înțelepciunea să o susțină în al doilea tur.

„Discuția a fost foarte bună și eu cred că în mine are un partener onest, de bună credință domnul Ciolacu. Aici nu mai discutăm despre partide. Aici e vorba să ne salvăm țara. Acum nu mai e loc nici de orgolii, nici de numele partidelor, e vorba doar de direcția Europa și NATO”, a spus Lasconi după întâlnirea cu Ciolacu.

Șapte partide intră în Parlament în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie, după cum arată rezultatele publicate de Biroul Electoral Central.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA