Mai multe mitinguri coordonate de regimul separatist de la Tiraspol au loc în aceste momente în regiunea transnistreană. Potrivit presei din stânga Nistrului, manifestațiile au fost organizate la Dubăsari, Rîbnița și Tighina, unde grupuri de oameni au ieșit cu pancarte prin care acuză Chișinăul de criza energetică și cer să fie asigurate livrările de gaze naturale.
Protestele au început dimineață. Oamenii au ieșit cu steaguri rusești și simbolurile regiunii.
„Nu genocidului poporului transnistrean”, „Serebrian, nu mai minți” – sunt doar câteva inscripții de pe pancartele protestatarilor.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că aceste proteste fac parte din „agenda deja cunoscută de a crea tensiuni și escalada situația de securitate”.
Cât despre criza gazelor din regiunea transnistreană, autoritățile afirmau anterior că Rusia menține artificial criza umanitară din regiunea transnistreană, pentru a crea tensiuni interne în Republica Moldova.
„Soluția este simplă: Gazprom trebuie să livreze gaze către Moldovagaz, conform contractului. În schimb, Rusia inventează probleme inexistente, iar locuitorii regiunii transnistrene continuă să sufere din cauza lipsei de căldură și a deconectărilor de energie”, a declarat Vodă.
Reamintim că anterior, autoritățile moldovenești au propus ca Moldovagaz să achiziționeze gaze naturale și să le livreze în regiunea transnistreană, cu condiția ca Tiraspoltransgaz să plătească pentru acestea.
Autoritățile de la Chișinău încă nu au venit cu o reacție, privind protestele organizate din regiunea separatistă.
Regimul de la Tiraspol organizează în acest moment la linia administrativă mai multe mitinguri. Mai mulți oameni s-au adunat la ieșire din orașul Tighina/Bender, Râbnița și la ieșire din orașul Dubăsari cu pancarte în care acuză Chișinăul de criză energetică și cer “să fie lăsat gazul.”