Promo-LEX: Transparența decizională în procesul legislativ rămâne a fi un aspect critic

Peste 31% din proiectele votate în ședințele legislativului din 11-12 aprilie au fost afectate de lipsa transparenței decizionale. Asta susțin experții Promo-LEX.

”Nepublicarea actelor aferente proiectelor și nerespectarea termenului prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate au fost printre principalele probleme. În cazul a cinci proiecte de lege, nu au fost publicate actele aferente și nu s-au respectat termenele prevăzute pentru consultări și feedback din partea părților interesate. Mai mult, unele proiecte au fost examinate într-un timp neadecvat, cu consecințe asupra transparenței și participării publicului în procesul legislativ”, se arată în analiza promo-LEX.

Potrivit analiștilor Promo-LEX, un alt aspect important care a afectat transparența a fost rulajul modificărilor ordinii de zi. Aproximativ 94% din ordinea de zi a fost modificată, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra procesului decizional și a înțelegerii de către deputați a proiectelor examinate și votate.

”Este esențial să subliniem că aceste deficiențe în transparența decizională pot afecta încrederea publicului în instituțiile democratice și pot submina integritatea procesului legislativ”.

Potrivit experților, Parlamentul trebuie să îmbunătățească transparența și participarea publicului în procesul decizional.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA