Proiectul Filarmonicii Naționale, în așteptare. Ministrul Culturii explică întârzierile

Construcția Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, devastată de un incendiu uriaș în anul 2020, rămâne pe pauză. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, afirmă că contractarea creditului de la Banca Europeană pentru Investiții pentru aceste lucrări a fost amânată din cauza crizei energetice de la începutul acestui an. Acum, autoritățile speră să aloce bani în acest sens din cel mai mare sprijin, de 1,9 miliarde de euro, oferit recent țării noastre de Uniunea Europeană, iar Guvernul este în negocieri în acest sens cu UE, a subliniat Sergiu Prodan în timpul emisiunii ,,1 la 1” difuzată de ONE TV.

Sergiu Prodan a afirmat că pentru contractarea creditului de la Banca Europeană de Investiții, despre care a anunțat anul trecut, este nevoie de spațiu fiscal pentru cel puțin cinci ani, cu alte cuvinte o capacitate a autorităților privind cheltuirea banilor, având în vedere restricțiile bugetare și datoriile existente.

”Spațiu de manevră a Guvernului în zona bugetară este redusă din cauza acelor provocări cu care ne confruntăm. În toamna anului trecut, așa cum spuneți nimeni nu știa că va urma această criză energetică nouă care va lovi atât de crâncen și populația Republicii Moldova, dar și bugetul statului care are sarcina să nu lase cetățenii singuri în fața crizei. A fost impus pentru că aceste probleme stringente nu pot fi discutate, deci noi nu putem pune pe cântar: necesitatea reconstrucției filarmonicii și susținerea cetățenilor în criza energetică, nu este moral”, Sergiu Prodan, ministrul Culturii

Șeful Ministerului Culturii a fost întrebat și despre construcția unui bloc cu 16 etaje pe locul fostului cinematograf Guadeaumus. Sergiu Prodan a subliniat că structura pe care o conduce a aflat din presa despre asta, iar în aceeași zi, a solicitat suspendarea lucrărilor, precum și anularea autorizației care potrivit ministrului, a fost emisă ilegal și fără avizul Ministerului Culturii, dar Primăria, condusă de Ion Ceban, a refuzat să se conformeze.

”Fapt care a adus la emiterea ordinului semnat de mine de suspendare a acestei autorizații, fapt care a fost adus la cunoștința atât a Primăriei, cât și agenților economici, cât și INST-ului care trebuie să urmărească respectarea acestor prevederi”, Sergiu Prodan, ministrul Culturii

Anterior, viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, a declarat că lucrările sunt efectuate legal și că compania are toate actele în regulă. Referitor la renovarea porțiunii de pe strada 31 august 1989 pe care a fost descoperit în primăvara anului 2023 pavajul istoric, ministrul Sergiu Prodan a subliniat că Primăria Chișinău a început ilegal lucrările de renovare a arterei, neavând un aviz al Ministerului Culturii în privința unui proiect în acest sens, iar acest lucru a ieșit la iveală, când a fost descoperit pavajul vechi, iar atunci Agenția Arheologică a cerut stoparea lucrărilor doar pentru două săptămâni pentru a-l cerceta, dar reluarea lucrărilor nu a fost blocată de Ministerul Culturii, ci de Primăria Chișinău.

”Tot timpul Primăria a spus că Ministerul Culturii ceva n-a făcut, dar ce anume nu spuneau. În 30 de ani, Ministerul Culturii, niciodată, nu a reparat străzi, nu a reparat pavaje, nu a asfaltat străzi, asta este sarcina Primăriei”, Sergiu Prodan, ministrul Culturii

În anul 2024, Primăria Chișinău a prezentat o schiță de proiect privind prima etapă a reparației acestei porțiuni, iar peste două săptămâni a primit avizul din partea Ministerului Culturii, mai afirmă Sergiu Prodan. Iar proiectul de execuție a fost prezentat abia în luna februarie a acestui an.

”Și-n două săptămâni au primit avizul pe 14 martie acum recent, în sfârșit, a fost prezentat proiectul și au primit avizul Primăria pentru realizarea lui. Nu s-a realizat nimic pentru că n-a vrut Primăria, pentru că n-a vrut domnul primar. N-a vrut și gata.  Noi nu am reținut nici cu o zi măcar intenția Primăriei de a lucra la acest obiectiv”, Sergiu Prodan, ministrul Culturii

Anterior, reprezentanții instituției municipale au acuzat Ministerul Culturii că a pus bețe în roate proiectului de restaurare a străzii 31 August 1989. Emisiunea ,,1 la 1”, realizată de jurnalista Natalia Cheptene, este difuzată în fiecare seară de marți, la ora 21:30, imediat după principalul buletin de știri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA