Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic ar putea fi suspendat

Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, anunță șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi. Se întâmplă în urma criticilor legate de indemnizația pentru copiii diplomaților. 

 

Potrivit lui Mihai Popșoi, inițiativa ce prevede indemnizațiile lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților va trebui să fie suspendată și să se caute alte soluții. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV.

„Din păcate unii au încercat să prezinte în spațiul public precum că ar exista o anumită discriminare și e păcat când unii aleargă după voturi pe seama copiilor încercând să divizeze societatea după principiul „să moară capra vecinului”. Cei care până nu demult se uitau în gura refugiaților și le numărau bănuții pe care îi primeau de la organizațiile internaționale, acum s-au năpustit asupra copiilor diplomaților. Haideți să vedem care este problema în sine și ce a încercat să rezolve această lege înregistrată în Parlament de un grup de deputați. Acea lege dorea să rezolve o problemă, care afectează majoritatea diplomaților noștri, în special care merg în misiune cu copii lor în țările unde limba oficială nu este una de circulație internațională”, a declarat Mihai Popșoi.

Ministrul Mihai Popșoi a menționat că autoritățile vor găsi o soluție pentru a le oferi sprijin copiilor diplomaților.

Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a mai spus ministrul Afacerilor Externe.

 

CITEȘTE ȘI: VIDEO Mihai Popșoi, detalii despre indemnizația pentru copiii ambasadorilor

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA