VIDEO Procurorul general interimar solicită ajustarea salariilor procurorilor conform ratei inflației

Salariile procurorilor trebuie ajustate conform ratei inflației din țara noastră. Este avertizarea făcută de procurorul general interimar, care face trimitere la hotărârea din august 2023 a Curții Constituționale ce prevede acest lucru.

Ion Munteanu susține că a sesizat de atunci de nenumărate ori autoritățile, inclusiv Parlamentul, dar nu a primit niciun răspuns.

Solicitat de ONE TV, procurorul general interimar a declarat că salariul unui procuror trebuie ajustat cu cel puțin 2500 de lei:

,,Cel puțin cu rata de referință cu care a fost ajustat și pentru judecători, de la 2500 la 2850 de lei. Un procuror pentru a fi eficient și a fi sigur că este integru, în primul rând, trebuie să aibă dreptul și posibilitatea să fie remunerat decent pentru a putea supraviețui în condițiile actuale”.

Ion Munteanu a solicitat în acest sens și suportul Consiliului Superior al Procurorilor. El afirmă că legea bugetului pentru acest an trebuia să prevadă surse financiare pentru ajustarea salariilor procurorilor.

,,Solicit suportul a Consiliului Superior al Procurorilor pentru a atenționa dacă îmi permiteți, așa puterea legislativă și executivă referitor la respectarea hotărârii Curții Constituționale prin care s-a prevăzut foarte clar că salariilor procurorilor urmează a fi ajustate conform cel puțin a ratei inflației”, menționează Ion Munteanu.

Șeful Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, și-a exprimat speranța că autoritățile vor da curs solicitării.

,,Spre regret nu am văzut aceste modificări operate în 22 decembrie și anul precedent, dar contăm pe deschiderea decidenților guvernamentali a Legislativului. Este o necesitate, există o penurie bugetară pe mai multe aspecte, de asta inclusiv opinia anterior formată de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor o susținem și vom veni, și noi cu o poziție la acest capitol”, afirmă Dumitru Obadă.

Contactați de postul ONE TV, reprezentanții Ministerului Finanțelor au refuzat să vorbească la acest subiect, iar cei ai Guvernului și ai Parlamentului nu au răspuns la solicitările noastre până în momentul difuzării acestei știri. Între timp, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că procurorii alături de judecători vor avea o majorare de salariu, după ce trec de pre-vetting, astfel încât să corespundă tuturor criteriilor de integritate etică și financiară.

,,S-a prevăzut că are loc treaptă de majorare a salariilor pentru judecătorii și procurorii care au trecut exercițiul de preveting, care trec prin exercițiul de evaluare pentru Curtea Supremă de Justiție și deja care vor trece evaluarea în baza legii nr. 252 cu privire la evaluarea extraordinară a procurorilor, judecătorilor din funcțiile cheie”, relatează Veronica Mihailov-Moraru.

VO: De cealaltă parte, unii experți susțin că ajustarea lefurilor conform ratei inflației este necesară și este o practică aplicată în toate statele blocului comunitar.

,,În toate țările europene are loc un asemenea proces la finele anului scadent, iar negocierea începe între sindicat și patronat pentru indexarea salariului la care se ține cont de rata oficială a inflaței, de posibilitățile economiei și așa mai departe”, explică ALEXANDRU TĂNASE, FOST MINISTRU AL JUSTIȚIEI.

Ilie Chirtoacă, șeful Centrului de Resurse Juridice din Moldova, declară că majorarea lefurilor trebuie făcută și pentru alte categorii de angajați din sistemul public, reiterând că pentru realizarea reformei justiției avem nevoie de procurori integri și profesioniști.

,,Evident că pentru a avea o reformă de succes a justiției avem nevoie de procurori care a: sunt integri, b: sunt profesioniști și pentru a atrage și a menține în tagma procurorilor, avem nevoie ca aceștia să aibă o remunerare corespunzătoare. Ele sigur că trebuie să fie proporționale și inclusiv pentru alte categorii de populație, altfel s-ar întreba alți bugetari de ce doar la procurori se ridică salariile și la alții nu”, spune Ilie Chirtoacă.

Iar expertul asociației Wachdog.md, Alexandru Bot, este de părere că remunerea necoruspunzătoare a procurorilor ar putea favoriza corupția dar și un val de demisii în sistem.

,,Dacă din 2018 până în prezent s-a lucrat cu asemenea salarii, nu prea înțeleg de ce o făceau dacă atât de aprigă este problema salarizării. În rest trebuie să înțelegem de unde vor fi identificate aceste surse bugetare în condițiile în care nu au fost prevăzute pentru anul 2024”, afirmă Alexandru Bot.

În data de 8 august 2023, magistrații Curții Constituționale au decis că ,,ajustarea anuală a mărimii valorii de referință de salarizare a procurorilor este obligatorie și se bazează, cel puțin, pe rata inflației medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor”, aceștia dând curs parțial sesizării depuse de Dumitru Robu, care deținea funcția de procuror general interimar, atunci când a fost depusă sesizarea.

În prezent, leafa unui procuror variază între 14 și 25 de mii de lei, ultima majorare fiind operată în anul 2018. În cadrul Procuraturii Generale activează în jur de 500 de procurori.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media