Procuratura Generală a transmis o nouă cerere de extrădare pe numele oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, reținut recent în Grecia. Documentul include capete de acuzare suplimentare, care nu au fost menționate în solicitarea inițială, expediată pe 24 iulie.
”Transmiterea acestei cereri este necesară pentru a asigura respectarea regulii specialității. Potrivit acestei reguli, o persoană extrădată poate fi urmărită penal sau judecată doar pentru faptele care au stat la baza cererii/cererilor de extrădare aprobate. Tragerea la răspundere pentru alte fapte comise de persoana extrădată până la predarea ei poate avea loc, doar dacă statul solicitat își exprimă consimțământul pentru aceasta”, Violina Moraru, purtătoare de cuvânt a PG.
Prima cerere de extrădare va fi examinată în data de 13 august de Curtea de Apel din Atena. Potrivit Procuraturii Generale, această etapă nu este decisivă. Hotărârea finală îi revine Ministerului elen al Justiției. Atât Chișinăul, cât și Moscova cer extrădarea fugarului Vladimir Plahotniuc din Grecia, unde a fost încătușat. În cazul fostului deputat Constantin Țuțu, reținut împreună cu Plahotniuc, doar Rusia a formulat o astfel de solicitare.
În urma perchezițiilor desfășurate de autoritățile elene, au fost descoperite peste 20 de acte de identitate, inclusiv pașapoarte emise de Ucraina, Rusia, Bulgaria și România, multe dintre ele false. În consecință, Plahotniuc și Țuțu s-au ales cu o anchetă penală în Grecia.