Veste bună pentru moldoveni. Începând cu 26 octombrie, va fi operat primul zbor direct din Republica Moldova către Sofia, Bulgaria. Cursa va fi efectuată de compania Wizz Air, de patru ori pe săptămână. Zborul va fi operat în fiecare zi de marți, joi, sâmbătă și duminică.
„Această nouă legătură aeriană facilitează călătoriile directe între Republica Moldova și Bulgaria, stimulând schimburile economice, turismul și cooperarea bilaterală. Ne dorim să oferim pasagerilor opțiuni de călătorie cât mai accesibile și să consolidăm legăturile dintre Republica Moldova și capitalele europene”, a menționat Natalia Cojocaru, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău.
Anastasía Novak, manager comunicare corporativă a Wizz Air a menționat că noua cursă ajută la extinderea portofoliului de rute europene directe:
„Ne dorim ca tot mai mulți călători din Moldova să aibă acces la opțiuni de zbor inteligente și eficiente. Această nouă rută face parte din inițiativa Customer First Compass. Ne ajută să extindem portofoliul de rute europene”.