Au fost publicate primele imagini cu Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu în fața instanței din Grecia. Cei doi au cerut amânarea audierilor, scrie redacția Cu sens.
Jurnaliștii de la CU SENS au publicat imagini cu cei doi. Ei au fost surprinși în fața instanței din Atena, unde urma să aibă loc audierea acestora pentru deținere de acte false.
Plahotniuc și Țuțu au fost înconjurați de ofițeri înarmați ai Unității Speciale de Combatere a Terorismului și de polițiști din cadrul Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Grecia.
După ședința de judecată, ambii au fost transferați la penitenciarul Korydallos. Este cea mai mare închisoare din Grecia.