Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, interzis în România și în tot spațiul Schenghen pe un termen de cinci ani

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, ar avea interdicție de a intra în România, dar și în spațiul Schengen, pe o perioadă de 5 ani. Sursele info1.md spun că o astfel de decizie ar fi fost luată la ședința Conisiliului Suprem de Apărare a Țării din România. Autoritățile române nu au publicat până acum vreun document confirmativ.

Inițial, informația că Ion Ceban a fost interzis în România și spațiul Schenghen a fost publicată de Ziarul de Gardă. Potrivit surselor ZdG, autoritățile române ar suspecta că liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) „ar reprezenta un risc la adresa securității naționale a României”.

Ulterior, presa din România, mai exact g4media.ro a scris că, de fapt, o astfel de decizie nu a fost luată de autoritățile române, ci la nivel european. ONE TV a solicitat un comentariu de la Delegația UE în Republica Moldova privind informația de la g4media.ro. Ni s-a spus să discutăm cu reprezentanții Ambasadei României la Chișinău.

Contactați de info1.md, reprezentanții Poliției de Frontieră din România nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această informație. Subcomisarul de poliție al instituției, Laurențiu-Valentin David, a menționat că interdicția este comunicată doar persoanei care este vizată de această măsură.

”Motivul și durata interdicției aplicate unui cetățean străin sunt comunicate exclusiv persoanei vizate, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 4 din O.U.G. nr. 194/2002, precum și cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal. Această informație nu face parte din categoria informațiilor de interes public”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră din România.

Am încercat să obținem o reacție de la primarul Ion Ceban, dar și de la consiliera acestuia Natalia Ixari însă niciunul nu ne-a răspuns la telefon.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA