Primarul de la Boldurești, Nicanor Ciochină, care ar fi lovit mortal un adolescent de 14 ani în luna februarie, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Magistrații Judecătoriei Chișinău a demers procurorilor PCCOCS, care au solicitat prelungirea măsurii preventive.
În cadrul ședinței de astăzi, a fost audiat un nou martor. Declarațiile acestuia au fost cu privire la deplasarea mașinii de la parcarea auto, atunci când s-a încercat schimbarea numerelor de înmatriculare.
Amintim că nenorocirea s-a produs, în 19 februarie, în jurul orei 21:00, la intrarea în localitatea de baștină a victimei.
Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă 7 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.