Primăriile au primit un „ordin” privind construcția incineratoarelor de deșeuri. Ministerul Mediului: Este un FALS

Ministerul Mediului combate un nou fals care a fost distribuit în spațiul public cu privire la construcția unor instalații pentru incinerarea deșeurilor.

Instituția precizează că primăriile din țară și mai multe ONG-uri au primit pe poșta electronică un „ordin” falsificat, prin care, pe teritoriul mai multor raioane ale țării, ar urma să fie construite incineratoare pentru deșeurile aduse din România și Ucraina.

Această scrisoare este un FALS. Ministerul Mediului nu are nicio legătură cu această scrisoare și dezminte totalmente informația”, a declarat Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului.
Ministerul Mediului anunță că a sesizat organele competente pentru a investiga sursa acestor informații mincinoase și pentru a lua măsurile necesare împotriva celor care le difuzează.
Vă îndemnăm să verificați întotdeauna sursele de informație și să consultați canalele oficiale de comunicare ale Ministerului Mediului pentru a obține date corecte și actualizate cu privire la activitățile și inițiativele noastre”, se arată în apelul Ministerului Mediului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA