Prima declarație a opozantului rus Aleksei Navalnîi după ce a fost dat dispărut

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a spus marţi, pe reţelele sociale, că este „bine”, după ce a fost transferat într-o colonie penală din Siberia, relatează Digi24 cu referirea la  France Presse.

Deplasarea până la noul loc de detenţie, care a durat 20 de zile, a fost „destul de obositoare”, a declarat el pe X (fostă Twitter).

Dar sunt într-o stare de spirit bună, ca Moş Crăciun. Oricum, să nu vă faceţi griji pentru mine. Sunt bine. Sunt liniştit că am ajuns în sfârşit”, a adăugat Aleksei Navalnîi, referindu-se la „barba” care i-a crescut în timpul acestei lungi călătorii, precum şi la noile haine de iarnă adaptate la temperaturile polare.

Apropiaţii săi au anunţat luni că au reușit să ia legătura cu el, explicând că a fost mutat într-o colonie penală din nord-vestul Siberiei. Carismaticul militant anticorupţie şi inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, ispăşeşte o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism”.

El a fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia din convalescenţă în Germania pentru o otrăvire pe care o atribuie Kremlinului, aminteşte AFP.

El a dispărut la începutul lunii decembrie

El a dispărut la începutul lunii decembrie din colonia penitenciară din regiunea Vladimir, la 250 de kilometri est de Moscova, unde era deţinut până atunci. Navalnîi a spus că a ajuns în noua colonie penitenciară sâmbătă seară, la sfârşitul unei călătorii discrete şi „pe un itinerar atât de ciudat”, încât nu credea că va fi găsit de cei dragi înainte de jumătatea lunii ianuarie.

„De aceea am fost surprins când s-a deschis uşa celulei ieri şi mi s-a spus: „Un avocat este aici pentru tine””, a povestit el, declarându-se recunoscător pentru „sprijinul” exprimat.

În Occident, dispariţia sa a provocat îngrijorare care nu a fost în întregime atenuată de reapariţia într-o regiune foarte îndepărtată.

Statele Unite s-au declarat luni „profund îngrijorate” de „condiţiile de detenţie” ale lui Aleksei Navalnîi, cerând eliberarea sa.

Potrivit unuia dintre colaboratorii apropiaţi ai opozantului, Ivan Jdanov, el este deţinut în „una dintre cele mai nordice şi mai îndepărtate colonii” penitenciare ale Rusiei, unde condiţiile sunt „dificile”.

CITEȘTE ȘI: Liderul opoziției ruse, Alexey Navalnîi, a fost găsit

CITEȘTE ȘI: Franţa şi SUA denunţă noile condiţii de detenţie ale lui Navalnîi

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media