Prețul la carburanți se majorează zilnic. Astfel, în a doua zi a lunii februarie benzina și motorina vor costa cu 8 și, respectiv, 12 bani mai mult decât astăzi.
Potrivit prețurilor afișate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), vineri, 2 februarie, șoferii vor scoate din buzunar 24, 14 lei pentru un litru de benzină. Cei care-și alimentează mijloacele de transport cu motorină, vor achita 22, 12 lei per litru.
În luna ianuarie, ANRE a publicat zilnic prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard, acestea fiind în creștere, în speacial în a doua jumătate a lunii. Astfel, benzina s-a scumpit cu 1 lei 5 bani, iar motorina – cu 1 leu 33 bani.
Solicitată de info1.md, purtătoarea de cuvânt a ANRE, Galina Sanduța, a comunicat că principala cauză a majorării prețurilor este creșterea cotațiilor medii Platts atât la benzină cât și la motorină.