Președintele României vrea să verifice, prin referendum, dacă CSM acționează în interes public

Liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, va iniția un referendum în cadrul Corpului Magistraților pentru a verifica dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar. Dacă se va adeveri a doua variantă, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență. Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan în data de 21 decembrie, iar a doua zi a urmat o întâlnire dintre judecători și președintele României.

Discuțiile dintre președintele Nicușor Dan și magistrați au durat peste trei ore, iar procurorii sau magistrații prezenți au denunțat diverse probleme din sistem.

”Faptul că există, totuși, atâția colegi care acceptă public o astfel de discuție este îmbucurător, este un pas înainte spre transparență, spre soliditatea unor argumente și spre necesitatea unor modificări pe care credem noi, toate autoritățile care garantează aplicarea lor nu le mai pot întârzia”.

”Am comunicat către Administrația Prezidențială două cazuri punctuale care ar putea să prezinte caracteristicile unor abuzuri, acestea nu cred că sunt simple accidente ci urmele unui sistem profund disfuncțional. Problema reală este că sistemul de justiție nu dispune de mecanisme interne reale de autocorecție”. 

Cu o zi mai devreme, Nicușor Dan a anunțat că va iniția în luna ianuarie a anului viitor, imediat după sărbători, un referendum în rândul judecătorilor.

,,Am luat această decizie pentru că, prin mesajele primite de la magistrați, peste 2000 de pagini, mi-au fost semnalate chestiuni foarte grave cu privire la sistemul de Justiție. În esență, concluzia majorității acestor sesizări primite este că există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane”. 

La începutul acestei luni, România a fost zguduită de un scandal uriaș din sistemul de justiție, declanșat de investigația Recorder. Peste 500 de procurori și judecători de peste Prut au semnat un mesaj public de susținere pentru colegii care au avut curajul să vorbească despre presiunile și problemele grave din interiorul sistemului. După dezvăluirile din anchetă și protestele masive din București și alte orașe, instituțiile statului au dispus verificări, iar președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situația este „foarte serioasă”. Tot atunci, liderul de la Cotroceni a invitat magistrații la o discuție.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA