Caută
Close this search box.
sursa: twitter/MaiaSandu

Maia Sandu, la conferința din Cehia: Existența Moldovei ca stat liber ar putea dispărea, în cazul triumfului Rusiei

Președintele Maia Sandu atenționează că războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei ar putea pune capăt țării noastre ca stat liber. Declarația a fost făcută la Forumul 2000 din Cehia.

„Noi speram la o tranziție pașnică spre democrație și să ne regăsim acasă, în Europa, însă suntem într-o altă lume acum. Agresiunea rusească împotriva Ucrainei a încălcat integritatea teritorială a Ucrainei, garanțiile și tratatele semnate internațional. Războiul Rusiei este menit să distrugă existența Ucrainei și poporului său. Dacă Rusia ar triumfa, asta ar putea pune, probabil, capăt existenței Republicii Moldova ca stat liber”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului se află astăzi în vizită oficială în Republica Cehă, la invitația Președintelui Petr Pavel, unde și-a reafirmat susținerea pentru Ucraina în războiul declanșat de Rusia, precum și despre influența Rusiei către Moldova.

Totodată, Președintele a mulțumit pentru susținerea Republicii Moldova din partea Uniunii Europene și speră că această susținere va fi acordată și în continuare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA