Președinta Maia Sandu cere mai multe acțiuni în domeniul Justiției, inclusiv extinderea vettingului

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a solicitat Guvernului și Parlamentului să modifice procedura de evaluare externă, astfel încât și judecătorii de la primele instanțe să fie supuși verificărilor. Ea a subliniat că sistemul judiciar este sabotat de unii actori din justiție, ceea ce creează riscul ca dosare de rezonanță, precum „frauda bancară”, să nu fie duse niciodată până la capăt.

Președinta Maia Sandu și-a început discursul, vorbind despre legea ,,privind sporirea transparenței în administrarea sistemului judecătoresc și al Procuraturii și consolidarea integrității judecătorilor care examinează cauze de corupție”, care a fost adoptată luni, 29 decembrie, de Parlament.

,,Am văzut mai multe reacții pe marginea acestei inițiative și vreau să-mi expun și eu punctul de vedere, în special în contextul ultimelor evoluții din sistemul de justiție. În ultimii ani am făcut multe eforturi pentru a curăța și reforma justiția și pentru a asigura condiții mai eficiente de combatere a corupției. Cred că putem spune că în unele zone ale justiției lucrurile au început să funcționeze mai bine, s-au îmbunătățit, inclusiv datorită faptului că o parte dintre judecători și procurori își fac lucrul onest, în conformitate cu legea,  nu se eschivează de la responsabilitate. Dar, din păcate, există în continuare zone ale sistemului în care actori din justiție continuă să colaboreze cu infractorii și încearcă din răsputeri să păstreze elemente ale sistemului vechi, corupt. E suficient să ne uităm la durata examinării dosarelor, mai ales a celor de rezonanță”, a adăugat lidera de la Chișinău.

Ulterior, Maia Sandu a adus câteva exemple în acest sens, printre care ,,un dosar care vizează un grup criminal organizat este examinat în instanță deja de 11 ani, au mai rămas doar 4 ani până la  expirarea termenului de prescripție, așa cum s-a întâmplat în cazul dosarului Laundromat, un alt dosar la fel, care vizează un grup criminal organizat, acuzat de trafic de droguri, se află în instanță de 7 ani,  un alt dosar pe un caz de delapidare a averii străine se află în instanță de 11 ani, un alt caz similar, un dosar care se află în instanță de 9 ani.Dosare pe frauda bancară și spălare de bani – un dosar cu privire la escrocheriile de la  Banca de Economii se examinează în instanță din 2013, alte dosare care vizează frauda bancară din 2018, 2019, 2020, 2021, 2022. Într-un dosar – în 3 ani eu fost audiați doar 3 martori. În alt dosar, în 5 ani, au fost audiați 5 martori. Concluziile vi le faceți dumneavoastră. Dar după mine, aceste exemple sunt o dovadă clară că unii judecători admit intenționat tergiversări în examinarea dosarelor și putem presupune că o fac cu scopul de a obține beneficii ilegale. Ce se întâmplă cu aceste cazuri? Cine sancționează asemenea comportamente? Nu am văzut reacții ferme din partea organelor de autoadministrare. CSM ar fi trebuit să ia atitudine mai serioasă față de aceste cazuri. Când am început curățenia în sistem, am sperat că dacă facem evaluarea extraordinară în instituțiile cheie din justiție, ulterior, evaluarea ordinară va completa acest efort. Vedem că acest lucru nu se întâmplă suficient. Schemele de sabotaj și de corupție din sistemul justiției nu au dispărut”. 

Lidera de la Chișinău a adăugat că, prin inițiativa Legislativului, s-a propus includerea în procesul de evaluare extraordinară și a unor judecători din prima instanță, adică a celor care din 2017 au examinat sau examinează dosare de corupție și actele conexe corupției.

,,Eu cred că trebuie să mergem și mai departe, mai ales că și Raportul de Extindere din 2025 al Comisiei Europene recomandă modificarea legislației pentru a prevedea evaluarea externă obligatorie a tuturor judecătorilor specializați în anticorupție, inclusiv a celor din colegiul specializat din prima instanță de către comisia de evaluare externă relevantă. Și în acest sens, solicit Parlamentului, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și altor autorități responsabile,să analizeze în cadrul unui grup de lucru și să inițieze de urgență măsuri privind: revizuirea mecanismului de vetting în vederea lărgirii categoriilor de judecători care să fie supuși evaluării extraordinare; și/sau accelerarea procedurilor interne ale Colegiului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în evaluarea performanței judecătorilor. Reforma justiției este foarte importantă și pentru funcționarea statului și pentru procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană. Dacă măsurile întreprinse până acum se dovedesc insuficiente, trebuie să mergem mai departe, să corectăm, să accelerăm și să amplificăm această reformă. Și asta vom face”, a detalia președinta Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova a vorbit și despre persoanele care își așteaptă sentința, dar reușesc să părăsească teritoriul controlat de autoritățile constituționale înainte de pronunțarea acesteia.

,,Regiunea transnistreană este folosită tot mai des pentru eschivarea de la ispășirea pedepsei. Și procedurile de dare în căutare a persoanei condamnate sunt ineficiente, pentru că presupun termeni care pun în pericol posibilitatea de a localiza persoana și astfel, se pierde șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției să se facă dreptate. În acest sens, solicit Guvernului îmbunătățirea cadrului existent și întreprinderea măsurilor legislative necesare de prevenire a eschivării persoanelor condamnate de la executarea pedepsei, inclusiv prin simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanei, odată cu pronunțarea sentinței și a măsurii de arest în scopul executării sentinței”, a conchis Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a menționat persoane exacte care au reușit să fugă în regiunea separatistă transnistreană, dar cu o zi mai devreme, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat că fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat recent la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidarea averii străine, se eschivează de pedeapsă acolo. Anterior, au făcut același lucru și foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovanu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA