Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care ziua de 5 iunie, data funeraliilor compozitorului Eugen Doga, este declarată zi de doliu național. Decretul a fost semnat astăzi, 4 iunie.
Potrivit documentului, în toate localitățile țării va fi arborat în bernă drapelul de stat. Se va întâmpla și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
La ora 12:00, memoria maestrului va fi cinstită printr-un moment de reculegere.
De asemenea, Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe speciale dedicate vieții și creației compozitorului. Autoritățile publice, organizațiile și instituțiile media sunt îndemnate să renunțe la activitățile de divertisment.