Premierul polonez Donald Tusk se va întâlni joi cu fermierii protestatari

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că se va întâlni cu liderii fermierilor protestatari. De câteva zile, demonstrațiile continuă în întreaga țară, scrie Reuters.

Fermierii din  mai multe țări europene protestează de câteva săptămâni împotriva constrângerilor impuse de reglementările UE menite să combată schimbările climatice, dar și împotriva creșterii costurilor. Totodată, fermierii se arată nemulțumiți și de așa-numita concurență neloială din afara UE, în special din Ucraina.

,,Am convocat un summit agricol la Varșovia pentru mâine. Mă voi întâlni cu liderii tuturor grupurilor de protestatari. Avem o problemă foarte importantă. Suntem cea mai pro-ucraineană națiune când vine vorba de ajutor, dar avem cele mai mari probleme din Europa, rezultate în urma războiului”, a declarat Donald Tusk în timpul unei conferințe de presă.

El a adăugat că o propunere actuală a UE de limitare a cantității de produse alimentare care sosesc din Ucraina la nivelurile din ultimii doi ani este „inacceptabilă” pentru Polonia și că aceasta dorește ca suma de referință să fie stabilită la nivelurile de înaintea invaziei Rusiei în Ucraina în 2022.

Premierul polonez a spus că este pregătit să ia decizii dure în ceea ce privește frontiera în urma consultării cu Ucraina. La fel, Tusk a menționat că nu exclude închiderea temporară a frontierei cu Ucraina, în urma discuțiilor cu partea ucraineană.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media