În contextul protestelor fermierilor, organizate pe mai multe segmente rutiere din țară, premierul Dorin Recean a menționat că cetățenii Republicii Moldova au dreptul să protesteze, însă fără a prejudicia drepturilor celorlalți.
„Îndemn să avem respect pentru toți cetățenii. Evident avem dreptul să protestăm, dar să o facem în așa măsură, încât să nu afectăm drepturile altor oameni. Există angajamentul vicepremierului Bolea, și al Guvernului în general, ca noi gradual să rezolvăm toate problemele”, a spus premierul.
În contextul celor menționate, șeful Guvernului a subliniat că autoritățile au un dialog constant cu sectorul agricol din țară, cu intenția de a investi și de a face profitabil acest domeniu.
„Sunt 30 de asociații, noi discutăm cu toți. Cele mai multe discuții pe care le-am avut și eu, și ministrul Bolea, a fost cu una dintre asociații care reprezintă o parte din producătorii de cerealiere. A fost perioada 2022-2023, atunci când prețurile la motorină, la fertilizanți au fost înalte, după care, din cauza războiului Rusiei în Ucraina, prețurile și la imputuri au fost mari, iar la roadă au fost mici. Au fost și alte probleme, și crize pe parcurs. Corespunzător, Guvernul s-a angajat și este obligat să identifice mijloacele necesare pentru a rezolva, cel puțin parțial, problemele”, a relatat premierul.
Dorin Recean a trecut în revistă acțiunile întreprinse de Guvern în vederea susținerii sectorului agricol. Potrivit datelor prezentate, din 2020 și până în prezent, Guvernul a debursat aproximativ 6 miliarde de lei în sectorul agricol.
„Pe parcursul anului 2023 am avut dialogul constant cu sectorul agricol. Dar cel mai mult am discutat cu producătorii de cereale. În 2023, pentru că situația era dificilă, la 2061 de producători am plătit câte 1240 lei la hectar, pentru criza 2022-2023. În total au fost 200 milioane de lei. În același an, suplimentar au fost plătite încă 140 milioane lei la 3187 de producători, le-am returnat acciza pentru motorină. Totodată, precum s-a solicitat, pe parcursul anului 2023 s-a aplicat restricții pentru importul d cereale, în mod special din Ucraina, și am fluidizat tranzitul pentru transportul de cereale din Ucraina în Vest. Tot în 2023 statul a acordat subvenții în mărime de 1,6 miliarde prin programe obișnuite, a accelerat debursarea plăților pentru fondul de subvenționare, pentru ca fluxul de numerar pentru companii, pentru ca acestea să evite problemele cu creditorii. De asemenea, a fost facilitată utilizarea mijloacelor financiare din contul de TVA, care a mers la restituire. Corespunzător, dacă în 2022 de această facilitate au beneficiat câțiva agricultori în valoare de 3 mln de lei, în 2023 această facilitate a fost utilizată în măsură de 326 mln lei”, a informat Dorin Recean.
Potrivit premierului, în anul 2024 în Fondul de subvenționare sunt aproximativ 1,7 miliard. Totodată, statul a împrumutat 1,5 miliarde de lei pentru a acorda granturi de aproximativ 1 miliard de lei în sectorul zootehnic și pomicultură, acolo unde valoarea adăugată este înaltă. Alte 500 milioane de lei sunt alocați pentru restabilirea sistemelor de irigare.
361 milioane lei au fost debursați pe programe de subvenționare AIPA. Iar din Fondul de intervenție a fost aprobat un adaos de 50 milioane de lei pentru aproximativ 400 de producători de cereale care au suferit prejudicii în urma secetei din anul 2023.
„Acești producători vor primi în mediu câte 2500 de lei in mediu pentru hectar”, a specificat Dorin Recean.
În cadrul discursului, șeful Executivului a anunțat că urmează întâlniri cu protestatarii.
„Astăzi, la ora 16:0, ministrul Bolea îi așteaptă la Cahul, acolo unde a fost epicentrul secetei de anul trecut, acolo se începe, acolo au fost mai mulți producători acre au avut de suferit. Pentru a discuta despre acele 50 mln lei, din care fermierii vor primi câte 2500 de lei la ha și acolo sunt așteptați producătorii de cereale și alți agricultori. Pentru ziua de vineri, vom avea o ședință la Ministerul Agriculturii care va fi condusă de către vicepremierul Bolea, dar voi merge și eu acolo pentru a discuta cu producătorii agricoli” a anunțat Dorin Recean.