Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a prezentat în plenul Parlamentului, programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare” și echipa propusă pentru noul Cabinet de Miniștri. În discursul său, Munteanu a declarat că își propune un guvern orientat spre creștere economică, eficiență și integrare europeană.
Munteanu a vorbit despre reforme în domeniile economiei, justiției, educației, sănătății și infrastructurii. Acesta a menționat obiective precum finalizarea negocierilor de aderare la UE până în 2028, investiții majore în energie regenerabilă, modernizarea spitalelor și crearea a mii de locuri de muncă bine plătite.
După prezentarea programului, premierul desemnat a răspuns întrebărilor deputaților.
Liderul fracțiunii PSRM, Igor Dodon, l-a întrebat care este, în opinia sa, cea mai mare problemă a țării.
„Lipsa creșterii economice rămâne problema numărul unu. Dar și depopularea este un risc major — pentru că nu am reușit să construim aici ceva frumos, oamenii au plecat. Acum trebuie să le oferim motive să revină”, a spus Alexandru Munteanu.
Deputatul Ion Chicu a solicitat cifre concrete privind exporturile și PIB-ul estimat până la finalul mandatului.
„Ceea ce pot să vă spun este că vom genera o creștere reală. Vom calcula precis în baza proiectelor economice deja pregătite”, a menționat el.
Vasile Costiuc a întrebat despre măsurile pentru sprijinirea diasporei.
„Diaspora ar investi dacă am crea un cadru legal sigur și predictibil. Este un potențial enorm pe care trebuie să-l valorificăm”, a răspuns premierul desemnat.
Ședința Parlamentului va continua cu dezbaterile asupra programului de guvernare și votul de încredere pentru echipa propusă.
 
								 
                     
											 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						

