În premieră, Ministerul Educației și Cercetării propune modele de proiectare didactică de lungă durată la disciplinele școlare din învățământul primar și secundar general. Acestea fac parte din primul pachet de debirocratizare a sistemului educațional.
Cadrele didactice pot accesa următorul link: https://bit.ly/3HbgCjv, unde au fost încărcate toate modelele de proiecte elaborate de grupurile de lucru. Până la data de 26 ianuarie, aceștia sunt invitați la un exercițiu de analiză și reflecție profesională asupra acestora, prin completarea formularului disponibil la următorul link: https://bit.ly/3HfSdJy
Ministerul precizează că, ulterior, în baza sugestiilor cadrelor didactice, variantele proiectelor vor fi îmbunătățite.
Instituția face apel către comunitatea educațională de a semnala cazurile de plagiere sau de preluare a conținuturilor proiectelor didactice de lungă durată din anumite surse sau de la anumiți autori.
„Ministerul Educației și Cercetării condamnă plagiatul și furtul intelectual și asigură sancționarea cazurilor de preluare a produselor educaționale elaborate de către alți autori”, se arată într-un comunicat emis de MEC.
Reamintim că anterior ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că va fi lansat primul pachet de măsuri de debirocratizare în sistemul educațional. Acestea vor simplifica activitatea cadrelor didactice, oferindu-le posibilitatea să se axeze mai mult pe educația copiilor.