Premieră: Moldovagaz a cumpărat gaze naturale din sursele financiare ale Tiraspoltransgaz

Compania Moldovagaz a cumpărat, în premieră, gaze naturale pe platforma de tranzacționare SRL „Bursa Română de Mărfuri EST” SA din sursele financiare ale SRL „Tiraspoltransgaz”. Achiziția a fost efectuată marți, 11 februarie, anunță Ministerul Energiei.

Tiraspoltransgaz a plătit în avans gazele naturale achiziționate, iar tranzacția a fost impusă cu TVA”, precizează Ministerul.

Totodată, instituția subliniază că achiziția de gaze de pe BRM de către Tiraspoltransgaz a fost una dintre soluțiile propuse de Ministerul Energiei încă două luni în urmă, pe 11 decembrie 2024, pentru a preveni criza umanitară din regiune.

Pe data de 11 februarie 2025 Moldovagaz a transmis companiei Tiraspoltransgaz gaze naturale în volum de 3 milioane de metri cubi, cu titlul de împrumut.

Volumul de circa 2,590 milioane de metri cubi achiziționat de pe BRM va fi livrat astăzi, 12 februarie, consumatorilor din stânga Nistrului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA