Premier Energy recomandă consumatorilor să ia măsuri suplimentare pentru a reduce consumul de energie electrică. Potrivit companiei, măsurile simple, dar și eficiente, vor economisi energia și vor reduce costurile.
Premier Energy recomandă programarea electrocasnicelor mari să funcționeze noaptea, după ora 23:00, când consumul general este mai redus. De asemenea, este important să stingem luminile în camerele neutilizate și să deconectăm electrocasnicele și încărcătoarele de la priză atunci când nu sunt folosite.
Compania încurajează utilizarea becurilor LED, care consumă de până la 5 ori mai puțin față de cele tradiționale. Totodată, este recomandată setarea unui termostat la 19°C pentru a menține un consum eficient de energie termică.
Pentru o circulație optimă a aerului cald, caloriferele trebuie lăsate libere, fără a le acoperi cu mobilă, perdele sau haine. Premier Energy sfătuiește să evităm suprasolicitarea prizelor, conectând caloriferele electrice separat de alte aparate. În cazul centralelor electrice, fiecare grad suplimentar de căldură poate crește consumul cu până la 7%.
Prin adoptarea acestor măsuri, consumatorii pot reduce costurile și contribui la eficientizarea consumului energetic.