Deturnări de fonduri publice au fost depistate la Direcția învățământ, tineret și sport Briceni. Potrivit Inspectoratului Control Financiar de Stat, valoarea prejudiciilor ar fi peste șase milioane de lei. În urma constatărilor, ICFS a transmis un denunț Procuraturii Generale pentru atragerea la răspundere penală a persoanelor implicate. Totodată, ICFS a anunțat că a fost inițiată o cauză penală.
Într-un comunicat de presă, ICFS a precizat că în urma unor inspectări financiare, au fost depistate mai multe abateri grave:
„Au fost depistate abateri grave de la prevederile legale, prejudicii în valoare de peste 6 milioane lei, sustrageri de bunuri și mijloace bugetare, plăți salariale fictive și alte încălcări. În urma constatărilor, ICFS a transmis un denunț Procuraturii Generale pentru atragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, fiind inițiată și o cauză penală”.
Șefa interimară a DÎTS, Galina Gumen, ne-a comunicat că din funcție au fost eliberate două persoane. Este vorba despre fostul șef de Direcție și fosta contabilă șefă.
Am solicitat detalii și de la Procuratura Generală, însă, deocmdată nu am primit informații.